Legătura dintre fostul senator Dian Popescu, popa Chiriță și dosarul ”Mafia permiselor” – o datorie de 70.000 de euro, un partaj și o eventuală acuzație de fals în declarații

39 Vizualizari

Fostul senator Dian Popescu, în prezent, rătăcit în sinecuri oferite pe filiera ALDE – Ministerul Energiei, este pe punctul de a fi acuzat de comiterea infracțiunii de fals în declarații, din cauza unui împrumut de 70.000 de euro, pe care nu l-a returnat, și care i-a adus numai belele. Fostul parlamentar se află în situația de a-și pierde partea sa din averea familiei, după ce creditorul, un preot din Teleorman, a cerut partajarea bunurilor sale. Același popă l-a băgat pe fostul senator și în dosarul ”Mafia permiselor”, după ce parlamentarul l-a sunat pe unul dintre polițiștii interceptați în aces caz pentru a avea ”grijă” de fața bisericească la una din vizitele sale în Gorj.

Popa Chiriță vrea să-i scoată bunurile lui Dian Popescu la vânzare

Pe când era parlamentar, Popescu s-a împrietenit cu un anume Mihai Ciprian Chiriță, un preot din Teleorman, de la care a împrumutat, în 2013, suma de 70.000 de euro. Suma a fost menționată în declarația de avere a senatorului cu termen scadent anul următor, numai că în 2014 declinul financiar al lui Dian Popescu a atins apogeul, acesta solicitând intrarea în insolvență a firmei la care era asociat, așa cu nu i-a returnat datoria lui popa Chiriță.

La jumătatea anului 2016, preotul din Teleorman a depus o acțiune, la Judecătoria Novaci, de partajarea bunurilor comune, mai exact de separarea bunurilor lui Dian Popescu de cele ale soției sale, pentru ca creditorul să le poată scoate la vânzare pentru a-și recupera suma de 70.000 de euro.

Dosarul se află încă pe rolul instanței de judecată, în faza expertizelor, semn că Dian Popescu încă nu și-a achitat datoria, altfel acțiunea rămânea fără obiect.

De altfel, în ultima sa declarație de avere, cea din luna februarie a.c., dată din funcția de director comercial al SE Muntenia SA, Popescu a menționat datoria de 70.000 de euro către popa Chiriță, însă a prelungit, cu de la sine putere, termenul scadent în…2020. Această mențiune, în lipsa unei declarații rectificative, îi poate aduce lui Dian Popescu o acuzație de fals în declarații.

Preacucernicul părinte și ”Mafia permiselor”

Prietenia lui Dian Popescu cu preotul Mihai Ciprian Chiriță a ajuns și în dosarul ”Mafia permiselor”, cele mai multe din interceptările în acea cauză datând din acea perioadă, 2013-2014.

Conform unor transcripturi ale convorbirilor telefonice aflate în dosarul instrumentat încă de procurorii DNA Craiova, în cursul anului 2013, Dian Popescu l-a sunat pe polițistul Nicu Stroe, agent examinator în cadrul Serviciului Public Comunitar, Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCIV) Gorj și i-a transmis următorul mesaj: ,, Am un asistat social, trebuie să te ocupi de el în seara asta”.

În scurt timp, polițistul a început să telefoneze unor persoane cunoscute în oraș ca proxeneți, iar în aceeași seară s-a ocupat de cazarea ,,asistatului social” la un cunoscut hotel din Târgu Jiu. Singurele indicii ale anchetatorilor despre așa zisul „asistat social” erau că acela ar fi un preot din Teleorman, identificat mai târziu în persoana amicului lui Dian Popescu.

Potrivit documentelor menționate, anchetatorii au stabilit că, cu puțin timp înainte de a ajunge în Târgu-Jiu, „asistatul social” a fost oprit în trafic, la Rovinari, de polițiștii rutieri din oraș, din cauză că încălcase regulile de circulație. La acel moment s-a încercat să-l facă scăpat pe preacucernicul părinte, tot de Dian Popescu, prin intermediul aceluiași polițist Nicu Stroe, însă polițistul din trafic i-a închis acestuia telefonul, refuzând dialogul și l-a sancționat pe Chiriță pentru încălcarea legislației rutiere.

Dian Popescu are calitatea de martor în acest dosar și va trebui să compară în fața judecătorilor, în momentul în care cauza va ajunge pe rolul instanței și să detalieze și alte episoade în care a picat pe interceptări.

 

Sursa: Scandal de Gorj

Hai Diane` si tu la puscarie, hai si cu Chirita, poate va baga astia pe aceiasi celula. JUSTITIA DOARME? ALO ALO ? TREZIREEEEAAA !!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.