Popescu și Tudor sunt liniștiți. PSD-ul nu cedează niciun post de viceprimar la Târgu Jiu

13 Vizualizari

Pesediştii gorjeni încep să îşi piardă răbdarea cu aliaţii de la ALDE. Purtătorul de cuvânt al social-democraţilor, Anca Borduşanu, susţine că liberal-democraţii din teritoriu au pretenţii nejustificate, iar calea pe care au ales-o nu le va fi de folos. Reprezentanta Partidului Social Democrat a declarat că ALDE nu poate avea un viceprimar la Gorj, iar majoritatea din Consiliul Local putea fi constituită şi fără aportul partidului din alianţă. Borduşanu a mai precizat că noua conducere a ALDE Gorj refuză orice tip de comunicare cu PSD.

“Am tot tolerat şi am aşteptat, am zis că poate, la un moment dat, ALDE încearcă să aibă o colaborare cu noi, nu mediatică, ci aşa cum se impune într-o alianţă. Am văzut acum, în 2018, pretenţiile pentru un post de viceprimar pentru Primăria municipiului Târgu Jiu. PSD are zece consilieri locali, o alianţă în cadrul Consiliului Local se poate face şi fără ALDE, însă ALDE a venit alături de noi pentru că a fost semnată o alianţă la nivel central. Prin protocol au doar postul de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean. Din informaţiile pe care le am, colegii de la ALDE refuză un dialog cu conducerea PSD Gorj. Au ales calea de a-şi spune nemulţumirile şi de a-şi arunca veninul  în presă”, a spus Borduşanu la Radio Infinit.

 

Sursa: Jienii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.