Romanescu impins iar in off-side de catre Consiliul Local

17 Vizualizari

Încercarea lui Marcel Romanescu de a reduce numărul șefilor din Poliția Locală Târgu Jiu nu a fost pe placul aleșilor din Consiliul Local. Proiectul primarului ce viza o nouă organigramă nu a primit votul majorității consilierilor, condiție în care entitatea municipalității va funcționa în aceeași formă. Sub diferite pretexte, reprezentanții comunității nu au dat ok-ul demersului prin care se încerca, printre altele, reducerea la o singură funcție de șef la Ordine Publică, în condițiile în care astăzi există 6 (șase) salariați în această ipostază. Cu 6 voturi pentru, 3 împotrivă și 11 abțineri, organigrama propusă de edilul-șef rămâne o simplă intenție pe care și-a pus ștampila și Agenția Națională a Funcționarilor Publici.

”Vor fi transformate posturile de conducere în posturi de execuție”, spunea Romanescu, primarul încercând să se apropie de modelul Poliției Naționale, unde nici nu poate fi vorba de 6 șefi la 100 de oameni, pe segmentul vizat, cel de ordine publică.

Curios, deși s-a tot vorbit despre acest proiect în spațiul public, un număr neînsemnat de consilieri s-a aplecat asupra sa. Au fost așteptate comentarii, poziționări, însă acestea nu au venit de la cei ce au dat impresia că tocmai în ziua votului au descoperit că o astfel de organigramă nu satisface cerințele orașului.

 

Sursa: Jienii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.