Se acutizează conflictul ALDE – PSD: Lădaru a fost amenințat cu excluderea din partid

17 Vizualizari

Ion Iordache rămâne ferm pe poziţii în ceea ce priveşte noua politică ALDE Gorj. Acesta a spus că nu se va abate de la calea pe care şi-a propus-o şi va sprijini proiectele importante pentru comunităţi, indiferent de culoarea politică a primariilor. Iordache a declarat că nu vede sensul unei întâlniri cu mai marii din PSD, deşi este deschis la discuţii.

“Urmează să ne întâlnim, eu i-am invitat la discuţii, ei s-au eschivat de fiecare dată, dar nu are importanţă, până la urmă cred că au avut dreptate, nu văd pentru ce să ne întâlnim şi ce să negociem. Pe noi nu ne interesează absolut nimic într-o relaţie politică de discuţie cu PSD-ul. Noi susţinem toate proiectele bune pentru comunităţi, avem exemplu şi Motru, şi Târgu Jiu. Eu nu am vorbit decât despre CEO şi situaţia de acolo, pe care i-am rugat să şi-o asume”, a afirmat Iordache la Radio Infinit.

Fostul primar de la Turceni  a mai spus că social-democraţii gorjeni îşi pasează responsabilitatea între ei şi nu vor de fapt o întâlnire cu oamenii care conduc ALDE Gorj. Iordache a pus apoi tunurile pe Anca Borduşanu, acuzând-o pe purtătoarea de cuvânt a partidului că apară CEO din propriile interese.

“Nu am ce să discut cu nişte oameni care mint în fiecare zi. Această doamnă susţine punctul de vedere al CEO pentru că este angajată acolo. E normal ca dintr-un birou la căldură, unde nu face nimic, plătită din banii CEO şi ai minerilor, să iese să spună că vrea probabil un salariu mai mare de la Boza”, a declarat liderul ALDE.

Iordache a mai spus că Eduard Lădaru și Dorin Pârcălăboiu, consilierii ALDE de la Târgu Jiu, riscă excluderea din partid dacă vor acţiona de capul lor în şedinţele de la Primărie. Deocamdată, cei doi vor primi mustrare.

“Cei doi consilieri au făcut, la unele proiecte, altfel decât am hotărât în birou şi, pentru asta, eu voi propune să-i sancţionăm. Am discutat foarte clar că susţinem anumite proiecte şi ei au făcut altceva decât am hotărât. Nu mi se pare în regulă, mai ales că au fost de acord când am discutat împreună”, a precizat Iordache.

Noul lider a mai spus că Dian Popescu, fostul preşedinte ALDE Gorj,  va fi păstrat în BPJ-ul formaţiunii politice doar dacă vrea să muncească.

 

Sursa: Jienii

 

 

Acest gunoi de Ladaru trebuie eliminat din imaginea judetului Gorj si a municipiului Targu-Jiu. Acest poponaut care in facultate isi spargea curu` in patru, a devenit mare avocat si mare om politic? Cu titlul de “SPAGAR”, de cate ori a incercat si de cate ori inca aduce vorba despre parcarea Rodna? Voi nu vedeti cine e Iuda ? 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.