Stradă din municipiu, asfaltată noaptea ca hoții, pe PLOAIE și la 4 grade Celsius! Covor asfaltic turnat LA NORMĂ prin nămol!

14 Vizualizari

Forfotă mare duminică seara în jurul orei 19.00 pe strada Bradului din municipiul Motru. Asta după ce lucrătorii unei firme, abonate la banii publici, au fost chemați de urgență, de primarul localității, să facă lucrări rapide de reparații pe artera pentru care și-a luat injurii de la cetățeni în zilele de week-end. Totul, urmare a unei sesizări publice făcute de un motrean, care a împărtășit pe rețelele de socializare că autorităților nu le pasă de reabilitarea străzii în cauze, amenințând că va sesiza, în acest sens, Ministerul Transporturilor.

  

  

  

  

 

Gropile în care băltea apa, de pe strada Bradului din Motru, arteră pe care se află sediul Poliției Locale, au fost acoperite ieri noaptea, la patru grade Celsius, de un nou covor asfaltic. Noua găselniță, acoperă astfel cariile din drum, cred lucrătorii firme AMIS&MOB SERV SRL din Târgu-Jiu, societate care a câștigat lucrările de plombare a municipiului Motru din această vară dar și realizarea târgului săptămânal fără autorizație din localitate. Lucrările sunt unele care lasă de dorit dacă ne gândim că zona nu a fost pregătită pentru această investiție plătită din bani publici, lucrarea se face la lumina farurilor, adică noaptea, iar temperatura de afară nu este una care să ajute procesul de asfaltare. De altfel, pentru așternerea unei mixturi asfaltice pe timp friguros, se impune respectarea unor reguli simple ale procesului tehnologic. Una este temperatura de 10 grade Celsius, în timp ce lucrările se recomandă a se realiza doar în perioada martie-octombrie și numai în condițiile unui timp uscat, adică în niciun caz când cad precipitații.

Pentru o imagine penală

Dar acestea aspecte nu contează, dacă autoritățile locale sunt trase la răspundere de cetățenii care se plâng de luni bune că strada Bradului are două canalizări înfundate, este plină de gropi și se inundă la fiecare ploaie.
Dacă această lucrare făcută în astfel de condiții va fi plătită de autoritățile publice, comisia de recepție poate fi acuzată de abuz în serviciu și obligată să achite prejudiciul adus comunității de această investiție care nu respectă procesul tehnologic.

 

Sursa: Gorj-Domino 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.